 Originar din insulele Gran Canaria şi Tenerife, Dogo Canario (denumit la început Perro de Presa Canario) reprezintă rezultatul încrucişărilor dintre indigenul Bardino Majorero - strămoşul său din insula Fuerteventura - şi câinii de tip molosoid proveniţi din afara arhipelagului.
Se pare că primii mateloţi sosiţi în zonă în secolele al XIV-lea şi al XV-lea au întâlnit aici exemplare canine de talie mare. Pământul pe care tocmai călcaseră a primit denumirea de Insulele Canare, adică "insulele cu câini", în latină cuvântul "canis" însemnând câine. Mai târziu, micile păsări galbene, răspândite în toată lumea, au ajuns să poarte numele locurilor de baştină. Aşadar, nu câinii şi-au luat numele după insulele Canare, ci invers.
Originea şi răspândirea rasei
Despre Bardino Majorero nu există prea multe însemnări. Se ştie doar că era un bun paznic la vite. Avea blana semilungă şi o fizionomie normală (nu era de tip molosoid). Din ilustraţii reiese că nu era nici prea estetic, dar băştinaşii nu erau interesaţi de acest aspect, ci de puterea sa de muncă şi de capacitatea de apărare a turmelor de vite. Bardino se înmulţea liber cu altă rasă străveche, Alano, ceea ce a condus la apariţia unui tip de câine cu picioare mai lungi, mai rezistent la alergat, în comparaţie cu cel de azi, şi care era utilizat la luptele de câini.
 
În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, mulţi viticultori din Anglia au debarcat pe insule, aducând cu ei şi rasele preferate - Mastifful şi Bulldogul. Şi, pentru că aceştia erau mai puternici decât Alano, au fost preferaţi pentru paza proprietăţilor. În urma împerecherilor cu rasele băştinaşe, au rezultat fie exemplare masive (atunci când masculul dominant în zonă era Mastifful), fie exemplare mai mici (în cazul când domina Bulldogul). Oricum, greutatea câinilor nu depăşea 45-50 de kg. Aceştia erau eroii luptelor. Astfel a început înmulţirea în serie a acestora şi izolarea lor pe proprietăţi. În acest mod, doar câinii câştigători puteau ajunge şi în afara satelor, pe alte insule. Mulţi proprietari de femele doreau să le împerecheze cu masculii învingători.
Proprietarii de câini nu vindeau puii străinilor, mai ales spaniolilor, aşa că rasa nu prea era cunoscută în afara celor două insule, Gran Canaria şi Tenerife. Din anul 1940, Regatul Spaniol a interzis luptele dintre câini, dar cum cele două insule se considerau independente, aceste lupte au continuat până în anii '60. După aceea, crescătorii şi-au încetat activitatea, urmând o perioadă critică. Aceşti câini au supravieţuit totuşi, deoarece ei erau buni nu doar la lupte, ci şi la paza fermelor. La începutul anilor '70, ca urmare a dezvoltării turismului, câinii din insulele Canare au devenit cunoscuţi în lume. Mulţi crescători au întemeiat canise cu această rasă şi, în anul 1982, cele mai frumoase exemplare au participat la expoziţie. Tot în acest an s-a înfiinţat prima asociaţie care a cerut omologarea rasei, până în anul 1986, fiind înregistrate 234 de exemplare.
 
Accentuăm faptul că această rasă a fost creată pentru lupte şi muncă, crescătorii încercând să păstreze anatomia perfectă şi agilitatea şi să evite trăsăturile moloşilor ".mari şi admirabili, dar greoi şi inutili. Nu suportă căldura, deşi strămoşii lor provin din zone tropicale. Mişcarea a fost cea mai importantă în viaţa lor, dar azi sunt inactivi şi au o viaţă scurtă". Prin aceste concepţii, rasa a continuat să-şi menţină sănătatea, moştenind cele mai bune caracteristici atât de la Alano, cât şi de la cele două rase englezeşti.
 
Caracteristici
Pentru a evalua corect exemplarul pe care dorim să-l achiziţionăm, trebuie să acordăm importanţă mai ales anumitor detalii.
Capul câinelul trebuie să fie întotdeauna puternic şi masiv, proporţional cu corpul.
Lungimea capului ideal reprezintă 40% din înălţimea la greabăn, iar proporţia craniu/bot este de 6:4. Botul ideal este lat şi îndesat. Muşchii feţei trebuie să fie reliefaţi, armonioşi.
Zona din vârful capului trebuie să fie aplatizată, ceea ce dă impresia de cutie dreptunghiulară. Fruntea şi botul trebuie să fie, de asemenea, aplatizate.
 
În prezent, Perro de Presa Canario este una dintre cele mai cunoscute şi cele mai bune rase de pază şi apărare. Odată pornit la atac, acestui câine neînfricat, nu-i stă în cale nici un obstacol. Adoră copiii şi se ataşează puternic de familia sa. Deşi are un fizic robust, care inspiră frică, el are nevoie şi depinde de dragostea stăpânilor. Nu suportă locurile închise, de aceea nu este indicat să fie ţinut în ţarcuri sau în locuinţe nespaţioase. Incoruptibil, el nu va putea fi mângâiat de străini. De multe ori, nici în prezenţa stăpânului nu acceptă necunoscuţi pe teritoriul său. Cu alţi câini este agresiv, trăsătură moştenită de la strămoşii "gladiatori". Dresat cu dragoste şi pricepere, Perro de Presa Canario se poate transforma, însă, într-un companion ascultător şi devotat.
Din anul 2003, rasa este recunoscută provizoriu de către FCI şi reprezintă o atracţie de necontestat a expoziţiilor canine. Pentru mai multe informatii despre aceasta rasa, va rugam sa ne contactati! |
MENIU
.jpg)
